Circuitul văii Pecinişca, munţii Mehedinţi

Clever Code Software 2009

Un munte pentru Dumneavoastră

Trasee turistice

Culmea Domogledului pare de aici molcomă şi înierbată, iar dincolo de Cerna se iţesc ascuţişurile Arjanei.

Continuăm urcuşul, mai uşor, până la culme, la 400 m altitudine, de unde drumul coteşte brusc spre dreapta, la

releu. Priveliştea este mai amplă, atât spre valea Cernei, cât şi spre vest şi sud, drumul E70 şi calea ferată

şerpuiesc la picioarele noastre, o mare de dealuri împădurite sunt trimise spre noi din munţii modeşti ca altitudine ai

Banatului şi dinspre Dunăre, peste care zărim crestele cu iviri de calcar din Banatul sârbesc. Cine doreşte, poate

urca la releu - plimbare clasică pentru localnicii şi obişnuiţii locului. De la releu se lărgeşte puţin perspectiva în

lungul văii Cerna. Creasta puţin pietroasă din stânga (SE) se lasă în direcţia potrivită şi are o potecă veche,

neumblată şi plină de spini. Noi recomandăm traversarea crestei în coborâş uşor pe drumul larg, aproape 200

metri, după care cotim la stânga pe o potecă la fel de largă, care coboară într-o şa, pe sub linia de înaltă tensiune.

Lăsăm la stânga un drum care coboară lent în valea Pecinişca şi ajungem în sa, la 350 m altitudine. Aici este o

răscruce importantă: la stânga se coboară la cariera Pecinişca, la dreapta, la E70, jumătate la dreapta, pe coastă,

un drum de căruţe se răsfiră printre culturi, iar traseul nostru, în urcuş mai accentuat spre înainte, urmăreşte îndeaproape atât creasta împădurită, cât şi

linia de înaltă tensiune. Drumul este larg, clar, vom evita scurtăturile, pe care se merge greu, fiind mai puţin umblate. Urcuşul nu este exagerat, dar lung

şi susţinut, numai bun pentru a consuma cât mai multe calorii. După câteva serpentine generoase, urcuşul se domoleşte şi efectuăm un lung traverseu

pe coasta din dreapta, aproape fără urcuş. Mai puţin şi ieşim la gol, în poiană largă, cu sălaşe, numite de localnici "conace".  Ne despărţim de linia de

înaltă tensiune, care continuă un pic mai la dreapta şi atinge creasta în acelaşi loc cu drumul care urcă din Topleţ.   Poteca se continuă prin iarbă, se

arcuieşte la stânga până la o înşeuare, apoi menţine direcţia uşor la stânga, spre pădure. Câteva borne însoţesc traseul, pe care îl urmăm fără a ne

lăsa tentaţi de ramificaţiile la dreapta spre Topleţ, sau de scurtăturile din pădure. După o arcuire la dreapta şi una la stânga, ieşim la iarbă şi vedem

drumul forestier de creastă urcând la noi din dreapta. La parcurgerea în sens invers, ieşirea traseului în drumul de creastă nu este uşor de reperat. Vom

lua ca indiciu, pe creastă, o frumoasă înşeuare inierbată, la care urcă un scurt drum de tractor.  Dacă urcăm din

Topleţ, imediat după înşeuare, înainte de intrarea în pădure, drumul se desprinde la stânga, nu prea evident pe

primii metri. Pănă aici se poate urca, nu prea uşor, din Topleţ cu maşina. Este bine să întrebăm în sat despre starea

drumului, care nu întotdeauna este accesibil pentru autoturisme. Continuăm drumul de creastă, evident spre stânga

(NE), la început în urcuş lejer. Drumul atinge de două ori creasta, iar pe vreme clară vedem o bună parte din

subcarpaţii Olteniei, lacul de la Porţile de Fier, munţii Cernei, munţii sudici ai Banatului cu colţul proeminent al

vîrfului Svinecea Mare. După puţin peste doi kilometri, în stânga noastră culmea se netezeşte într-o poiană

frumoasă lângă marginea drumului. O ramificaţie pentru căruţă  intră în poiană, o traversează, intră în pădure în

coborâş lent, apoi ceva mai susţinut. Aceasta este poteca noastră, nemarcată, dar circulată şi uşor de urmărit. Mai

mult decât atât, mult hulitele scrijelituri de pe copaci, unele destul de vechi, sunt aproape întotdeauna pe