Cheile Gîrliştei, munţii Banatului
Clever Code Software 2009
Un munte pentru Dumneavoastră
Trasee turistice
O platforma netedă cu vegetaţie lasă loc plat pentru 2..3 corturi, cu grijă faţă de marginea dinspre apă, unde o verticală de peste 10 metri ne separă de
apă şi bolovani. La capătul dinspre amonte al platformei, o scurtă căţărare în coborâre ne obligă să ne întoarcem cu faţa spre stâncă şi să fim foarte
atenţi. Turiştii care au dificultate aici, trebuie să se întoarcă, deoarece în continuare vor trebui să străbată porţiuni şi mai dificile. Dacă se continuă
drumul, timpul de parcurs al traseului se măreşte corespunzător. Noi recomandăm întoarcerea pe varianta A), cu certitudinea că am văzut ce este mai
frumos şi mai spectaculos în cheile Gârliştei.
Varianta mare înseamnă parcurgerea integrală a cheilor Gârliştei, până în Anina, la DN 58. Lungimea totală este
de 15 kilometri, iar timpul de parcurs este de 4-5 ore. Altitudinile nu spun mare lucru, 490 m la start, 240 m la
intrarea în chei, 560 m la punctul final: deoarece la fiecare pas se urcă sau se coboară, diferenţa cumulată de nivel
fiind mult mai mare. De la capătul dinspre amonte al traseului mic, mai avem de mers între două ore şi jumătate şi
trei ore şi jumătate, în funcţie de capacităţile fizice şi starea potecii, efortul fiind mai mare în perioadele cu
alunecuş. Teoretic drumul este relativ scurt şi uşor, practic poteca este grea, deteriorată şi necesită efort constant
în parcurgere. Mare atenţie la încălţăminte, care este destul de solicitată în treimea mijlocie a cheilor. Apă se
găseşte, mai puţin în perioadele de mare secetă. De la platforma de la care am lăsat traseul mic, căţărăm un prag
în coborâre, depăşim cu mare atenţie o ruptură de potecă, atârnaţi de un cablu electric
trecut printr-un piton ruginit, cu gânduri nu prea bune la administratorii rezervaţieie, care ar
trebui să întreţină poteca, apoi ne arcuim la dreapta (S), împreună cu cotul imens, având
în jurul nostru peisaje de excepţie. Sus, la stânga o pereche de peşteri se dibuiesc greu
fără călăuză, în compensaţie drumul pe firul apei este deosebit, mai ales prin sălbăticie. Poteca merge mult de-a coasta, prin
noroiul alunecos, uneori este mai bine să coborâm la firul apei. Un pârâiaş cu apă călâie ne taie calea: nu vom bea, găsim apă
bună în câteva minute. O potecuţă abruptă îl însoţeşte pieptiş peste grohotiş. Nu vom urca pe aici în nici o situaţie. Puţin mai în
amonte, un izbuc generos cu apă gustoasă ne îmbie la popas. În dreapta lui o potecă bună străbate versantul stâncos si iese
pe iarbă deasupra pădurii. Ţinând uşor dreapta în urcuş greu, sosim în ceva mai mult de jumătate de oră la casa singuratică din
apropierea începutului de traseu, la şosea, variantă bună de evadare din chei. În continuare, peisajul alternează între aspecte
tipice defileelor stâncoase şi ale canioanelor înguste, pe care poteca le evită, urcând mult pe versant. O nouă ruptură, ne obligă
la o căţărare puţin mai dificilă, după care cheile încep să piardă din energia de relief. Versantul drept, în sensul mersului,
etalează abrupturi calcaroase impenetrabile, dar pe stânga pădurea ia treptat locul stâncilor. Terasamentul se mută vis-a-vis, de
unde mai multe izvoare măresc debitul pârâului. Terasamantul revine la noi şi se înalţă de la apă, împreună cu poteca.
)
)
