Cheile Gîrliştei, munţii Banatului

Clever Code Software 2009

Un munte pentru Dumneavoastră

Trasee turistice

 O mare de flori, fluturi şi păsări, iarba verde crud şi apa neastâmpărată a Gârliştei ne reţin la un

popas generos  Varianta B. Din punctul unde poteca marcată cu cruce galbenă începe să

coboare repejor la vale, noi rămânem aproape pe curba de nivel care defineşte o scurtătură a

drumului de căruţă. Continuăm în urcuşuri si coborâşuri lejere pe acest drum, care străbate o

pădure de stejari pitici, menţinându-se în apropierea abruptului  care defineşte defileul adânc al

Gârliştei. Un pândar pentru vânătoare, o hrănitoare pentru mistreţi sunt repere ca suntem pe

druml cel bun. În această idee vom folosi poteca cea mai circulată şi vom evita ramificaţiile spre

dreapta. În zona cea mai înaltă, remarcăm că pădurea de stejari pitici este foarte interesantă,

formele ciudate ale copăceilor contrastând cu solul golaş, fără pic de vegetaţie, cu excepţia

covorului de muşchi. Pănă aici se poate ajunge şi cu vehicole de teren sau biciclete.  Nu peste

mult începe coborârea rapidă spre sat, care se termină în centrul satului Gârlişte. În ultima

porţiune de coborâş, se văd primele case şi scurtături destul de abrupte, prin care putem să

evităm coborâşul în sat. Indiferent pe unde mergem, ne orientăm spre amonte şi urcăm pe

nesimţite pe partea stângă a Gârliştei (în direcţia de mers), printre poieni perfecte de picnic, cu

orizontale, cu iarbă scurtă şi fără mărăcini, mărginite de pădure deasă, în care cornul şi alunul

sunt generos reprezentate. După un parcurs relaxant de mai bine de o jumătate de oră prin

poieni, ne întâlnim cu varianta A), char în faţa primelor stânci albe care revestesc cheile Gârliştei. Ambele variante. La doi paşi

mai sus încep stâncăriile cheilor, un mic pripor si întâlnim terasamentul vechii căi ferate forestiere, din care s-au păstrat urme de

poduri, întărituri şi zone late şi orizontale, folosite de multe ori de potecă. Natura a fost foarte darnică în frumuseţi, stânci, pereţi

abrupţi, cascade, iar în luna mai, risipă de liliac înflorit cu parfum intens. În scurt timp

ajungem la tunel, pe care îl putem traversa sau ocoli, ambele variante fiind frumoase. După

tunel, poteca este un pic mai accidentată pe câţiva zeci de metri, apoi devine netedă, pe

terasamant. În acest loc o potecuţă firavă urcă abrupt prin pădure, iese la poiană şi ajunge

după un efort consistent de 30-40 minute, în drumul de căruţă pe care ne-am apropiat de

traseu, la locul de picnic cu cei doi cireşi. Este singura variantă recomandată de ieşire din

chei, până după marele cot. Cei cu condiţie fizică o pot folosi la întoarcere. Poteca prin chei

ne poartă mai departe spre secţiunea spectaculoasă a marelui cot. Pereţi calcaroşi, turnuri

se înalţă deasupra noastră. Poteca este săpată în piatră, mult deasupra pârâului, o

coborâre complicată la malul apei oferă subiecte interesante pentru fotografi.