Revenim spre stânga la culme, drumul este ușor, dar stratul gros de frunze ascunde uneori bolovani. Pe arbori scobituri foarte vechi atestă că mai demult pe aici au trăit urși, astăzi nu mai avem șanse să vedem prin apropiere nici un fel de vânat. Trecem o mică înșeuare cu pădure încurcată și urcâm câțiva metri pe flancul opus, poteca se lasă la dreapta, apoi revine la culme. Începem să coborâm printre doborâturi. Atenție, o culme secundară cu potecă se abate un pic spre dreapta și coboară vertiginos la vale, avem grijă să o evităm menținându-ne pe culmea principală, care se arcuiește la stânga (nord) și coboară puternic. Poteca se întrezărește cu intermitență, dar marcajul H roșu ne călăuzește corect, împreună cu un cor de semnături pe copaci. De la o mică platformă poteca este mai clară și coboară mai omenește puțin spre dreapta, la un drum forestier, pe care îl urmăm la stânga, în urcuș ușor, pentru a ajunge în puține minute la drumul forestier Motru Sec - Izvoarele Cernei, în punctul în care acesta traversează creasta, la 1010 m altitudine. Continuăm creasta, escaladând taluzul drumului, pentru a regăsi sus crâmpee din poteca de creastă. Marcajul H roșu se continuă și se poate folosi cu încredere pentru orientare. La început prin iarbă, apoi prin pădurea rară, drumul este ușor, doar copacii căzuți de dau uneori de furcă. Culmea se orientează spre dreapta la un vârf, apoi încă puțin spre dreapta. La stânga se văd brațele vestice, prelungi, ale lacului Iovanu. După o înșeuare îngustă poteca devine lată și o parcurgem cu spor. La dreapta ne domină Piatra Mare a Cloșanilor, iar singura noastră grijă este dată de crengile care se ascund sub frunze. Poteca rămâne în apropierea crestei, dar o lasă întâi la dreapta, apoi la stânga. După o șa îngustă și pietroasă culmea rămâne din nou puțin în dreapta. Ieșim la marginea unei poiene largi cu sălașe și perspectivă splendidă la dreapta. Poteca se menține în continuare la liziera pădurii, apoi urcă, lată ca o șosea și ocolește prin dreapta un mic vârf. La dreapta sălașele se întind până aproape la noi, iar pe stănga lacul s-a terminat și se văd noile construcții care au apărut chiar în inima imaculată a Parcului Național, lângă Izvoarele Cernei, prin grija față de natură a autorităților care permit așa ceva. Spre nord, văile răsună de împușcături, dovadă a modului înțelept în care administrația Parcului Național protejează puținele animale sălbatice care au tupeul să încerce să mai trăiască pe aici. Urmâtorul vârf, ceva mai ascuțit se ocolește tot prin stânga. Coborâm și urcăm ca un montagne russe, iar înaintea unui prag mai înalt care saltă creasta în fața noastră avem, din nou, un slab semnal GSM. Urcăm de-a dreptul până aproape sub stânci, pe care le ocolim prin dreapta. Poteca este mai puțin clară, dar se îndreaptă ușor la stânga, țintind revenirea la culme. Coborâm mai lung la o șa largă și inierbată, de unde un drum de căruță coboară la dreapta la un grup mare de sălașe. Mergem mai departe pe creastă preț de câteva minute, fără potecă, apoi creasta îșî schimbă brusc direcția spre dreapta și coboară vertiginos la sălașe. Aici, la 1000 de metri altitudine, munții Mehedinți iau sfârșit și încep pădurile nesfârșite care urcă în Peștișanu și în Oslea. În spatele sălașelor, la dreapta, un drum de căruță coboară în mai puțin de jumătate de oră la drumul forestier spre Motru Sec. În această șa am găsit una dintre cele mai frumoase priveliști din Carpați. De ce este atât de frumoasă? Îmi pare rău, dar nu pot descrie în cuvinte. Mergeți acolo și veți vedea. Munții Mehedinți: creasta nordică (1) Clever Code Software 2010 Un munte pentru Dumneavoastră Revista de turism Autor, Dorel Şops