Poteca urcă și coboară prin iarbă, iar într-o șa mai adâncă intră puțin la stânga pe marginea pădurii pentru a ocoli o îngrăditură. În continuare rămânem pe aleea din pădurea rară și viguroasă, ghidându-ne după semnături, pentru a ocoli vârful din dreapta. La ieșirea din pădure poteca largă coboară la dreapta spre un grup de case, iar noi menținem linia crestei pe poteca mai îngustă, dar vizibilă. Și această potecă începe să coboare la dreapta, iar noi râminem tot pe creastă, pe un hățaș pirpiriu prin lăstăriș. Trecem pe sub coroana unui fag imens și urcăm la pădure, unde ocolim prin dreapta un încâlciș și revenim după câțiva zeci de metri la creastă. Aici este necesară puțină atenție, un marcaj forestier bandă verticală continuă direcția de mers și coboară pe o culme secundară. Intersectăm o potecă flancată de semnături pe copaci, aproximativ perpendiculară pe direcția noastră de mers, care coboară la dreapta în poiana de mai înainte. Noi o vom urma la stânga, reîntâlnind marcajul forestier H. Coborâm repede într-o șa cu urzici, continuată cu o alee largă prin pădure, cu atenție se pot vedea pe copacii bătrâni urmele vechiului marcaj de creastă. Aici dispare complet orice urmă de semnal GSM, iar poteca este din ce în ce mai circulată. Ocolim prin stânga o înșeuare cu vegetație, în timp ce mersul este îngreunat de frunzișul gros, care ascunde mici capcane. Ocolim un vârfuleț ascuțit prin stânga, poteca redevine clară. O linie de înaltă tensiune urcă din stânga, din valea Cernei și se desfășoară pe doi kilometri și un sfert de-a lungul crestei, înainte de a coboră la dreapta spre lacul din amonte de Cloșani. Poteca de creastă, largă și clară trece pe sub stâlpi, dar este aproape impracticabilă datorită mărăcinilor care au crescut în tăietura de pădure decupată pentru stâlpi. Mergem pe aceasta cât mai mult, iar în momentul în care este foarte greu căutăm o ieșire la dreapta, la marginea pădurii, pe unde ne călăuzește marcajul forestier H și o urmă de hățaș. Urcăm un vârf de peste 1100 m, coborâm prelung, din dreapta vine o potecă mai lată, dar necirculată, care traversează linia de înaltă tensiune printr-un luminiș cu multă vegetație. Recunoaștem locul și prin existența în preajmă a unui grup de molizi. De aici vom urca având linia electrică pe partea dreaptă. La început poteca nu se vede prea bine, ne menținem la 10-20 metri de marginea desișului. Treptat poteca prinde contur și se îndepărtează de stâlpi, nu prea mult, iar la stânga întrezărim printre copaci sclipirile albastre ale lacului Iovanu. De la următorul stâlp potecuța intră mai adânc în pădure, coboară și apoi se apropie de creastă în dreptul ultimului stâlp. Traversâm o zonă mai încâlcită, conduși de marcajul forestier și de un marcaj nou, bandă roșie orizontală, ieșim în pădurea rară și ne orientăm jumătate spre dreapta, la creastă. Urcăm ușor pe culmea rotunjită, remarcând la dreapta un fag imens, cu un diametru la trunchi de aproape doi metri. Urcăm scurt, dar pieptiș pe culmea cu bolovani mari, cotim puțin la stânga, apoi jumătate la dreapta și începem să coborâm. Ocolim prin stânga o stâncă, poteca se vede frumos cum revine la culme. Coborâm la o șa, apoi ocolim prin stânga un încâlciș, în timp ce lacul se vede foarte aproape. Coborâm usor, traversăm un lăstăriș, urcâm și coborâm nesemnificativ, trecem de o înșeuare îngustă cu molidiș, apoi urcăm la un vârf puțin proeminent. Traversăm din nou un lăstăriș, orientându-ne jumătate la dreapta. Înainte de următorul vârf regăsim poteca un pic la dreapta, ocolind doborâturile de copaci. Munții Mehedinți: creasta nordică (1) Clever Code Software 2010 Un munte pentru Dumneavoastră Revista de turism Autor, Dorel Şops