În acest număr vom prezenta parcursul de la sud-vest la nord est, iar în numărul viitor traseul invers, descrierea specifică și problemele de orientare fiind diferite pentru cele două sensuri de mers. Creasta nordică începe din DN 67D, în punctul cel mai înalt, de pe culmea muntelui. Spre Vârful lui Stan se văd pe copaci câteva marcaje vechi bandă roșie. În prelungire, peste șosea, poteca este năpădită de vegetație. Putem merge direct pe culme, prin pădure, fără potecă (se merge ușor), dar nu are rost, deoarece pădurea înaltă limitează drastic vizibilitatea, așadar coborâm pe șosea spre Baia de Aramă 350 metri în timp ce trecem de izvor și la prima serpentină spre dreapta remarcăm un loc larg de parcare cu poieniță, de unde intrăm pe un drum de tractor spre stânga (nord), la 860 m altitudine. Drumul puternic erodat urcă susținut prin pădure, printre poieni cu pomi fructiferi și se liniștește în poiana largă cu sălaș de pe creastă. Tot aici am fi coborît dacă veneam direct prin pădure. Suntem la 970 m altitudine și panorama este deschisă spre dealurile Olteniei, defileul Dunării, iar în față se înalță brusc creasta stâncoasă a munților Mehedinți. Am putea urca direct, prin partea dreaptă, dar nu câștigăm mare lucru, pe sus poteca este în această porțiune invadată de spini si de urzici. Menținem drumul de tractor, din punctul cel mai înalt mai mergem cam 25 de metri și, imediat după intrarea în pădure, se ramifică la dreapta o potecă largă și puțin circulată, pe care urcăm imperceptibil. Lăsăm la stânga un sălaș dărâmat, poteca se lărgește, ocolim prin dreapta câțiva arbori râsturnați, lăsăm la dreapta o ramificație mai puțin circulată și continuăm în urcuș susținut, pe drumul devenit destul de bun. O zonă înierbată precede un pâlc de pădure matură, pe copacii bătrâni sunt urme din marcajul vechi, bandă roșie. Ieșim la o poiană, deasupra noastră un alt semn de marcaj se mai păstrează pe o construcție abandonată. Priveliștea este excelentă spre stânga, spre geanțuri și munții Cernei. Trecem pe lângă marcaj și continuăm direcția de mers spre colțul pădurii, unde regăsim poteca printre arborii neatinși de secure, potecă pe care urcăm repede la creastă, în dreptul unui gurgui bolovănos, la aproape 1150 m altitudine. Priveliștea se deschide pe ambele laturi ale crestei, iar noi continuâm la stânga (NE), ocolim prin dreapta o dolină mică și o proeminență stâncoasă, apoi revenim în creastă în dreptul unui marcaj de limită a parcului național, pătrat roșu. Poteca se vede cu intermitență, mergem cu atenție printre bolovani, ocolind din când în când pe iarba din dreapta. Creasta calcaroasă este foarte îngustă și are un surprinzător catacter alpin. Depășim o mică înșeuare cu vegetație și urcăm prin pădurea rară pe poteca din ce în ce mai conturată, care ne urcă la 1128 metri altitudine pe un vărf cu lapiezuri și perspectivă excepțională. După câțiva pași apar în față crestele zimțate ale Godeanului și spinările greoaie din munții Vâlcan. Poteca bunicică ocolește două proeminențe stâncoase, una prin stânga și una prin dreapta, bolovanii se răresc și mersul devine mai spornic. Intrăm în pădure fără o potecă vizibilă, menținem creasta și ieșim la larg în apropierea unei stâne. Menținem linia crestei pe la câțiva zeci de metri la stânga de stână, care are acoperișul în stare bună și poate folosi drept adăpost. Aici este un punct de orientare care necesită puțină atenție. Ne menținem pe stânga poieniței, pe creastă, Munții Mehedinți: creasta nordică (1) Clever Code Software 2010 Un munte pentru Dumneavoastră Revista de turism Autor, Dorel Şops