Vârful Cozia, munţii Cernei
Clever Code Software 2009
Un munte pentru Dumneavoastră
Trasee turistice
Traseul pe care îl propunem este ideal pentru o excursie uşoară, combinată maşină-picior, deosebit de frumoasă,
indicată pentru o zi de weekend. El este accesibil în special timşorenilor, în condiţiile în care E70 tinde să arate, cât
de cât, ca un drum european.  Pentru a intra în traseu, pe la mijlocul distanţei dintre Orşova şi Caransebeş, între
localităţile Teregova şi Armeniş, la kilometrul 422, se desprinde spre sud-est (dreapta venind dinspre Timişoara)
drumul judeţean 608, pe care îl vom urmări în prima parte a traseului.
De la ramificaţie, şoseaua betonată intră după mai bine de trei kilometri în satul Rusca, localitate cu pozitie
pitorească, dar nu suficient de curată (după gustul nostru). La capătul din amonte a localităţii intrăm în frumosul
defileu al Hidegului, versanţii abrupţi lăsând puţine alternative şoselei, care
urmăreşte fidel cursul apei. Suntem în zona care separă două importante
masive muntoase ale banatului, Ţarcu, reprezentat prin prelungul crac Poiană
Înaltă  la nord (stânga), Cerna-Godeanu la dreapta (S), cu cea mai vestică ramificaţie a lor, Culmea Cănicei, ţinut
legendar şi spectaculos, pentru care vom publica un mini-ghid gratuit în perioada următoare. Căteva poieniţe pe
malul apei ne invita la o porţie de odihnă răcoroasă.  La intersecţia cu pod vom urma asfaltul din dreapta, drumul
îngust de beton din stânga urcând spre pensiuni. Pe neaşteptate apare în faţa noastră imensitatea barajului de
beton, aruncat peste versanţi, în apropierea scurtelor chei ale Hidegului. Şoseaua îl evită printr-un urcuş pronunţat
spre dreapta, ocazi deţ care vom profita pentru câteva poze si pentru a admira frumoasa perspectivă deschisă spre
crestele Ţarcului, Godeanului şi Cernei, care umplu orizontul estic. Jos, la mai bine de 100 m sub noi, firul văii a fost
barat, pentru a trimte apa Hidegului departe, pe sub munte, la Obârsia Cernei.
După umplerea lui completă, lacul este proiectat sa aibă a adâncime maximă de
peste 70 m, iar braţele lui vor inainta pe afluenţii Hidegului pe distanţe de păna la 7 km. După opinia noastră,
potenţialul turistic semnificativ şi accesibilitatea zonei vor contribui la dezvoltarea aici a unor baze turistice
moderne, foarte necesare în acest colţ de ţară.
În momentul de faţă dotările turistice sunt puţine: două pensiuni şi un canton silvic cu posibilităţi de cazare (despre
care vom vorbi la locul potrivit). Cele doua pensiuni, "Wittmann" şi "Le Chalet des Francais" au preţuri ridicate,
prima are ca specific enduriştii, iar a doua primeşte în general turişti francezi. Noi am trăit experienţa umilitoare de
turişti români cu rucsac în spate, care exprimându-şi dorinţa de a  vedea pensiunea, au fost expediaţi de Domnul
Wittmann sa se informeze pe Internet.
Barajul de la Rusca Ce e dat muritorului de rând sa vada din pensiunea Wittmann Am intrat în traseu