Drumul se despleteşte, noi am ales ramura din stânga, mai circulatâ. Puţin mai jos, drumul trece printr-o stână, care se poate ocoli pe prin stânga, prin
poiană. Urmează o porţiune cu bolovani mari, apoi ieşim pe un mic platou deasupra cheilor Pecinişca. Poteci vechi, cunoscute de puţini oameni coboară
dur printre stânci în capătul din amonte al cheilor. Din stânga, greu de observat, scurtătura cu punct galben se alătură drumului
principal, care face o curbă pronunţată la dreapta şi începe să coboare susţinut. La stânga se desface un sistem de scurtături
extrem de instabile şi de abrupte, pe care le vom evita, drumul coboară destul de repede şi fără ele. Ne apropiem de abrupt,
aşa că părăsim culmea spre stânga, şi după câteva serpentine suntem la baza carierei, la intrarea în scurtele, dar frumoasele
chei ale Pecinişcăi. Pe versantul carierei există un tunel care pătrunde în stâncă aproape 150 metri, intrarea lui fiind parţial
surpată şi accesibilă doar alpiniştilor. Ajungem pe drumul care urcă din sat la fosta carieră. În jurul nostru izbucneşte apa
limpede a Pecinişcăi, care iese din nou la lumină după un parcurs subteran. La prima casă din stânga, un cor de lătrături ne
asurzeşte. Este o gospodărie de oameni miloşi, care adăpostesc şi hrănesc câini fară stăpân. Nu avem treabă cu ei, deoarece
nu sunt lăsaţi la drum. În mai puţin de 20 de minute ajungem, puţin obosiţi, dar reconfortaţi, la punctul de plecare.