Ciudanoviţa - o zonă uitată, munţii Banatului
Clever Code Software 2009
Un munte pentru Dumneavoastră
Trasee turistice
Revenim la drumul modernizat pe care vom urca susţinut până la culme. În dreapta noastră un drum la început pietruit, urcă dealul, până la fosta
unitate militară, de unde avem o perspectivă foarte frumoasă asupra munţilor Aninei şi a localităţilor din câmpia Banatului. Putem urca pe jos în circa 20
minute cele 60 m diferenţă de nivel până sus. Cine are ambiţie poate încerca pe timp uscat urcuşul cu bicicleta sau maşina, urmărind obligatoriu
serpentinele cele mai largi, pe vechiul drum militar. Mai departe asfaltul este din ce în ce mai bun, străbatem o
pădure frumoasă şi ieşim printre culturi, la câmpie. Vom circula cu atenţie, asfaltul fiind de multe ori presărat cu
capcane adânci, mai ales între Brădişor şi Oraviţa. Ajungem repede în DN57, pe care vom parcurge în siguranţă
cei 12 kilometri care ne despart de Grădinari, începutul traseului. Acest ultim
tronson îl vom parcurge în coborâş
insesizabil, în direcţia Moraviţa.
Mina parasita din care curge apa radioactiva Trenul turistic Oravita - Anina