2. Potecile montane sunt într-un stadiu avansat de depreciere. O dată cu reducerea activităţilor tradiţionale de creştere a animalelor în mediul alpin, populaţia autohtonă circulă mai rar la munte, turiştii sunt din ce în ce mai puţini, astfel încăt potecile nu mai sunt călcate şi întreţinute, au fost invadate de vegetaţie, acoperite de pământ şi pietre, fiind foarte greu sau imposibil de urmărit şi de străbătut. Mai demult, pădurarii aveau obligativitatea reabilitării potecilor din district, astăzi ei au preocupări mult mai importante şi de altă natură. Situaţia este mai gravă decât pare, unele masive muntoase au rămas complet inaccesibile, în altele, potecile deteriorate pun în real pericol integritatea sau chiar viaţa potenţialilor turişti. 3. Marcajele turistice sunt în marea majoritate foarte vechi, degradate parţial sau total, lipsite de majoritatea indicatoarelor. În ultimul timp au mai apărut ceva marcaje noi, cele mai multe haotice, confuze, sau care nu duc nicăieri. În alte părţi s-a refăcut marcajul doar la capetele traseelor, probabil pentru a se încasa fondurile europene, iar indicatoarele şi explicaţiile s-au realizat la o calitate foarte slabă şi au dispărut după primele precipitaţii. Pe unele poteci turistice, proprietarii interzic trecerea, au montat obstacole sau au distrus marcajelele pentru a îndepărta turiştii. Fac excepţie de la cele de mai sus, puţine masive montane şi chiar şi în acestea nu multe poteci sunt corect marcate şi întreţinute. 4. Nu există reglementări privind circulaţia autovehiculelor de teren. Fiecare aleargă pe unde îl taie capul, arând cu frenezie pajişti, culturi, băgînd spaima în localnici, animale şi creând condiţiile unor eroziuni greu de controlat în viitor. Trebuie urgent ca autorităţile şă delimiteze traseele accesibile sporturilor motorizate, ţinând seama de cerinţele de protejare a ambientului. De asemenea sunt urgente definirea traseelor alpine pentru biciclişti, numărul acestora fiind din ce în ce mai mare, cicloturismul fiind o oportunitate reală pentru turismul românesc. 5. Multe din cabanele şi refugiile montane s-au prăpădit, şi-au schimbat destinaţia, sau sunt improprii cerinţelor turismului contemporan. Nu se poate face turism montan fără o revigorare a lor, aici sprijinul ministerului este crucial, evidenţa şi reabilitarea principalelor adăposturi alpine neputănd fi preluată de entuziaşti sau de autorităţile locale. Cheltuiala cu frunza arată că mijloace materiale s-ar mai găsi. 6. Nu există ghiduri montane actualizate. Mai circulă ghiduri şi hărţi vechi, reluate în diverse publicaţii sau pagini de Internet, dar care nu mai au corespondenţă pe teren. Ministerul de resort ar trebui să susţină, să sponsorizeze şi să promoveze ghidurile montane, aşa cum se întâmplă în toate ţările cu turism montan dezvoltat. 7. Starea de curăţenie a teritoriului montan este critică. Atăt pajiştile, căt mai ales cursurile de apă sunt invadate de ambalaje, resturi de îmbracăminte şi încălţăminte, articole deteriorate de plastic, anvelope, sticle. Soarta turismului românesc: rebranduirea Clever Code Software 2009 Un munte pentru Dumneavoastră Revista de turism Autori: Ramona Vasilescu, Dorel Şops