Cheile Pecinişca, munţii Mehedinţi

Clever Code Software 2009

Un munte pentru Dumneavoastră

Trasee turistice

pentru ca apoi sa iasă în creasta principală: drum lung şi nu foarte uşor, pe care îl vom parcurge vara,  când este ziua mai

lungă. În faţa noastră, sus, se ghiceşte intrarea unui tunel, acum inaccesibil turiştilor, despre care putem afla amănunte de

la localnici. Noi urcăm cărarea pe pragul bolovănos până la nivelul cheilor. În faţa noastră se

dezlănţuie imediat haosul de stânci pe care poteca le traversează cu înţelepciune. Peisajul este

măreţ, dar puţine locuri se lasă fotografiate, poziţia, lumina, contrastul, totul ne dezavantajează. Ca

idee generală, poteca trece prin locuri foarte strâmte, pendulând între versanţi: o vom căuta cu

atenţie, pentru a evita capcana grohotişului greu de străbătut. În partea superioară, un pic de urcuş

mai susţinut ajută poteca să ţină pasul cu cascadele subterane ale pârâului. Dacă nu este

alunecuş şi avem îndemânare la picioare, ne putem apropia sau chiar coborî la parcursul subteran

al Pecinişcăi. Merită. Un ultim hop şi suntem sus, în poiană. Poteca nu este prea circulată şi

lăstărişul este deranjant pe următorii metri.  Traversăm apa şi intrăm în poiana largă cu sălaş. Pe

versantul opus se ghicesc vechi poteci, acum necălcate şi invadate pe alocuri de vegetaţie, poteci

deosebit de frumoase care ne poartă sus, la drumul spre Ferigari. Tot înainte pe firul apei, câteva

poteci rar circulate dar încă bune, ne poartă pe cele trei pârâiaşe din care se formează Pecinişca,

precum şi pe crestele dintre ele, la drumul principal de creastă. Din păcate în partea superioară

potecile se pierd, dar se poate urca pe oriunde, pădurea fiind în general rară şi solul curat. Noi nu

mergem mai departe în amonte, ci  ne orientăm spre dreapta, pe poteca largă ca o alee prin pădure,

care urcă uşor, de mai sus de sălaş spre N-NE, aproape în direcţia din care am venit. Peste câteva

minute ajungem la cota maximă a traseului. Aici turiştii fără rău de înâlţime pot merge

spre dreapta, la un punct de belvedere deasupra cheilor. Continuăm în coborâş vârtos pe

oricare din variantele din faţa noastră, care se vor întâlni mai jos. Dacă nu este alunecuş,

poteca din dreapta oferă cele mai frumoase perspective asupra cheilor. Ajungem

deasupra zonei cele mai spectaculoease din chei, jos se strecoară printre stânci poteca

parcusă de noi acum o jumătate de oră. De aici înainte părăsim abrupturile stâncoase şi

coborâm spre stânga într-un vâlcel, care ne scoate în câteva minute de coborâş  la

capătul drumului de ţară pe care am urcat. Cel mult într-un sfert de oră vom poposi

relaxaţi în punctul de plecare, la capătul unei excursii frumoase, în care raportul efort /

satisfacţie a fost evident în favoarea noastră.