Cheile Gîrliştei, munţii Banatului
Clever Code Software 2009
Un munte pentru Dumneavoastră
Trasee turistice
Cheile Gîrliştei, obiectiv turistic relativ umbrit de vecinătatea Cheilor Caraşului, este o formaţiune calcaroasă
remarcabilă, atât prin lungime, cât şi prin varietatea peisajului. Regimul de rezervaţie naturală ar trebui să ofere
protecţie pe întreg parcursul cheilor, în realitate rezervaţia este doar pe hârtie, armele braconierilor se aud frecvent
în zonă, mai ales la sfârşit de săptămână, iar pârâul Gîrlişte transportă nestingherit spre vale deşeurile menajere
aruncate în apă de-a lungul oraşului Anina. Chiar dacă gunoaiele nu reuşesc să ştirbească din măreţia şi
frumuseţea peisajului, ele vor întrista cu siguranţă pe orice drumeţ conştient şi îl vor determina să lupte, prin
mijloacele pe care le are la dispoziţie şi prin exemplul personal, împotriva lipsei de civilizaţie, lenei şi nepăsării
semenilor şi autorităţilor. În trecut, pârâul Gârlişte a avut o soartă si mai ingrată: apa lui era folosită pentru spălarea
cărbunelui scos din mină. Apa devenea neagră şi lipsită de viaţă. Pe parcursul cheilor s-au construit mai multe staţii
de decantare, unele vizibile şi astăzi, în care apa depunea surplusul de suspensii solide, dar culoarea neagră
rămânea până la vărsarea în Caraş. Deşi mineritul a fost aproape abandonat în zonă, după mai bine de un deceniu, bolovanii din albia pârâului mai au
din loc în loc o tentă negricioasă.
Ca şi aspect general, cheile Gîrliştei încep chiar în aval de ultimele case din Anina, pe direcţia iniţială nord, prezentându-se cu abrupt calcaros la
stânga, cu peşteri greu de găsit şi cu impresionantele construcţii ale primei căi ferate din România (1863), www.cfrtm.ro/calatori/tren_epoca.html, mult
deasupra noastră arcuindu-se un viaduct semeţ, urmat de un tunel. Drumul se continuă pe vechiul terasament de cale ferată forestieră, care lega mai
de mult Anina de satul Gârlişte, direct prin chei, terasament folosit de multe ori, în porţiunile în care acesta s-a conservat, şi de poteca noastră. Pe primii
aproape 4 kilometri din Anina, se poate intra cu puţină grijă şi cu o maşină mai nepretenţioasă. Următoarea porţiune a cheilor este mai dificil de
străbătut, poteca având porţiuni deteriorate, care ar necesita amenajări, dar cadrul natural este de excepţie, canionul îngust săpat de apă între versanţii
calcaroşi este uneori atât de întunecos, încât avem dificultăţi la fotografiere. Poteca săpată în stîncă, de multe ori la
20-30m deasupra pârâului şi abruptul alb de calcar aproape continuu din stânga, ne menţin tonusul psihic necesar
adaptării la un traseu care necesită multă atenţie şi consumă cu viteză caloriile drumeţului. Singurul regret este că
vegetaţia obturează mult din abrupt, pentru fotografi, un sezon cu puţine frunze fiind mai mult decât indicat. Pe
măsură ce ne apropim de cotul mare, pereţii se strâng, se înalţă şi se împodobesc cu turnuri şi găuri de peşteri, apa
formează cascade zgomotoase şi răcoritoare. Cotul schimbă cursul apei spre vest, iar cheile sunt şi mai
impresionante. După o arcadă şi un tunel, la puţin timp, cheile dispar brusc şi ne trezim într-o înşiruire de poiene cu
iarbă verde şi mare, simfonie de flori şi tot felul de zburătoare. Generoase, plane, sunt ideale pentru odihnă şi picnic.
Din păcate ele nu mai sunt accesibile pentru maşinile obişnuite, deoarece drumul este deteriorat la intrarea în satul
Gâîrlişte.
)
)
