Izbucul Cernei - Cāmpusel
Piromani în rezervaţie
Clever Code Software 2009
Un munte pentru Dumneavoastră
Bune şi rele
Am semnalat mai demult o întâmplare tristă: urcând de la Prolaz, am întâlnit un localnic care cobora ţinându-se
vârtos de o sticlă mare cu ţuică. Fusese sus şi incendiase pajiştea pe sub stâlpii de înaltă tensiune, chiar în inima
Parcului Naţional Semenic - Cheile Caraşului. Din păcate fenomenul se extinde şi din ce în ce mai mulţi locuitori din
Caraşova se duc să se distreze la pusul focului prin rezervaţie. Păşunea nu se mai foloseşte, deci singurele motive
sunt legate de lipsa educaţiei şi pornirile de vandalism.  Uneori mai vedem echipe de pompieri străduindu-se să
limiteze dezastrul.
Ce efecte au aceste fapte asupra vegetaţiei şi faunei din rezervaţie este greu de estimat, dar în mod evident sunt
foarte grave. Ce ne miră pe noi, este atitudinea impardonabilă a oficialităţilor din Caraşova, care ştiu exact cine
este proprietarul păşunilor, care ar trebui să răspundă de ce se întâmplă acolo şi mai pot afle, daca o doresc, cine
este certat cu legea şi să ia măsurile care se impun. Câte amenzi au dat pompierii sau poliţia locală pentru
incendiere necontrolată şi de ce nu se respectă legile în Caraşova?
Chiar nu se vede de la Primărie? Nici de la Poliţie?
Ruşine mare, mare de tot!
Bune si rele Foc īn rezervatia Semenic - Cheile Carasului Foc īn rezervatia Semenic - Cheile Carasului Foc īn rezervatia Semenic - Cheile Carasului Foc īn rezervatia Semenic - Cheile Carasului Foc īn rezervatia Semenic - Cheile Carasului Foc īn rezervatia Semenic - Cheile Carasului Foc īn rezervatia Semenic - Cheile Carasului Foc īn rezervatia Semenic - Cheile Carasului Foc īn rezervatia Semenic - Cheile Carasului